Cum poți motiva un copil să învețe o limbă străină

De când lucrez cu copiii la Centrul de Limbi Străine Echo Kids am învățat că ei, precum oamenii mari, au personalități unice. Spre deosebire de adulți, personalitățile copiilor pot fi încă modelate numai dacă li te adresezi pe înțelesul lor.

Copiii cu vârste mai mici, deseori, nu sunt în măsură să decidă dacă este important să urmeze un curs de limbi străine, prin urmare acestia trebuie să se simtă motivați. Dar, cum poate fi un copil motivat să învețe o limbă străină și în afara programei școlare?

Prin prisma propriilor experiențe, doresc să împărtășesc ceea ce a funcționat la mine atunci când în școală am remarcat lumea limbilor străine. Iată:

  1. Desenele animate sau anime-urile. Îi plac copilului tău desenele animate sau anime-urile japoneze? Dacă da, atunci îi poți prezenta desenele animate specifice pentru vârsta lui în limba lor originală (engleză, japoneză, italiană; lumea e largă și disponibilă în mediul online). Până în anii 2004-2005, când pe Cartoon Network TV se difuzau desenele animate nedublate în limba română, am făcut ceea ce la Echo Kids numim immersion, adică o imersiune, o înconjurare vizuală și auditivă a categoriei televiziunii adresată copilului tău. Astfel, vocabularul în limba engleză care este de obicei predat de la clasa I sau a II-a l-am învățat uitându-mă la desenele animate difuzate în limba lor originală. Având în vedere că desenele animate pot fi găsite și în mediul online, este posibil să caute cuvintele neștiute în dicționarele online, atâta vreme cât va învăța cum să utilizeze și un dicționar de hârtie, lucru permis chiar și în            examenele pentru adulți, precum examenul de obținere a atestatului de traducător și interpret de la Ministerul Justiției;
  2. Interacțiunea cu alți copii de naționalitate străină. Profesorii silitori și informați în domeniul lor îi pot prezenta copilului tău alți copii care au cetățenie din țara în care se vorbește în preponderență limba sa studiată. Astfel, va observa singur propriul său nivel de limbă vorbită și scrisă, iar pentru o mai bună înțelegere între el și copilul de naționalitate diferită de a lui, se va automotiva să își îmbunătățească abilitățile testate la examenele de limbă străină;
  3. Ascultarea muzicii străine. Sună deja a clișeu, însă ascultarea versurilor din muzica limbii străine pe care o studiază copilul tău îl va ajuta să înțeleagă despre ce cântă artiștii muzicali din țara a cărui limbă o studiază. Va observa ritmul din stilul muzical preferat, precum și rimele care sună frumos, poate chiar ambiționându-se într-atât cât să compună propria muzică, cu propriile versuri și rime din limba străină studiată la curs;
  4. Elemente despre cultura și societatea limbii străine. Un alt lucru care m-a ajutat să învăț o limbă străină a fost numărul de pagini cu texte despre cultura și societatea limbii străine studiate. Dacă vârsta copilului tău este prea mică, atunci îi pot arăta imagini despre subiectul discuției de la curs, redând povestea în limba țintă. Astfel, copilul poate învăța despre cultura, societatea și stilul de viață din țara respectivă, crescându-i interesul pentru a învăța și mai multe;
  5. Hobby-urile și activitățile din țara străină. Are țara a cărui limbă o studiază copilul tău vreun hobby sau o activitate principală de care se ocupă cetățenii acelei societăți? Dacă da, atunci copilul tău poate învăța acel hobby sau acea activitate, cu ajutorul cărora să fie determinat să învețe limba străină, pentru a putea explica sau povesti despre ceea ce îl pasionează;  
  6. Expresiile din limba străină studiată îl pot ajuta să învețe și mai multe despre mentalitatea cetățenilor din acea țară, și cum altfel decât împreună cu un formator care are deja mai multă experiență din studiat și interacționat cu țara respectivă? 

Cum ți se par ideile provenite din experiența mea? Crezi că îl va ajuta pe copilul tău să învețe o limbă străină cu mai mult avânt decât înainte? Te așteptăm la Echo Kids pentru a afla împreună răspunsul.

  • 2500 de copii înscriși în programele Echo Kids
  • 9 ani de experiență de predare a limbilor străine pentru copii
  • 95% din cursanții Echo Kids au obținut scor maxim la examenele Cambridge!
  • 5 programe de studiu organizate pe nivel de cunoștințe și în acord cu vârsta copiilor!
 
Call Now Button0216421355